ÎMPREJURIMI

Fie că iți dorești câteva zile de relaxare cu plimbări în aer liber, fie că ești un iubitor al sporturilor de iarnă și iți place aventura, în jurul stațiunii Păltiniș le poți avea pe toate.

Orașul Sibiu

25 km

Cunoscut și sub denumirea germană Hermannstadt, este unul dintre cele mai reprezentative orașe din România, din punct de vedere turistic și cultural. Sibiul poate fi considerat pe bună dreptate capitala culturală a României.

Muzeul Astra

19 km

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale este al doilea cel mai mare muzeu în aer liber din Europa. Situat imediat la sud de Sibiu, muzeul conține creații ale civilizației populare tradiționale, pre-industriale românești.

Schit

6,5 km

Schitul Păltiniș cu biserica acestuia - Biserica Schimbarea la Față - este unul dintre cele mai căutate locuri din județul Sibiu. Lângă Schitul Păltiniș este înmormântat și filosoful român Constantin Noica.

Pârtia Oncești

7,4 km

Pârtia 0ncești are o lungime de 1100 de metri și dispune de o instlație pe cablu cu un număr de 52 de scaune pentru 2 persoane. Telescaunul funcționează pe toată perioada anului, nu doar în sezonul rece.

Arka Park

300 m

Se află în inima naturii și își propune să maximizeze potențialul de emoție într-un cadru natural. Acesta va crea o experiență pe care participanții și-o vor aminti mereu, prin combinația de jocuri și activități puse la dispoziție.

Arena Platoș

4 km

Resortul dispune de aproximativ 3.5 km de pârtii, împărțite pe diferite categorii de dificultate și nivel. În fiecare weekend au loc concursuri sportive, unele destinate profesioniștilor, altele destinate inclusiv familiilor.

Lacul Iezerul Mare

37 km

Este un lac glaciar din Munții Cindrel, situat la altitudinea de 1.970 m sub vârful Cindrel pe versantul nordic al platoului Cindrel. Dacă ești un iubitor al drumețiilor și iți place aventura atunci nu trebuie să ratezi acest traseu plin de surprize și priveliști de poveste.

Grădina Zoologică

20 km

Se află în Pădurea Dumbrava şi este ideală pentru o zi de relaxare alături de cei dragi. Grădina adăposteşte 268 de exemplare din 63 de specii și dispune de un lac cu bărci și hidrobiciclete, iar pentru cei mici este amenajat un loc de joacă .

Casa lui Octavian Goga

13 km

Casa memorială a poetului, omului politic și activistului pentru drepturile românilor transilvăneni Octavian Goga este un loc al memoriei, al istoriei și un loc ce poartă amprenta zonei în care a trăit acesta, dar și a mediului familial în care a crescut.